Expres

Cercetată penal după ce şi-a lăsat copiii singuri în casă, de vreo săptămână

Femeia ar fi plecat la muncă, în străinătate

 
O femeie în vârstă de 36 de ani s-a ales cu dosar penal, pentru rele tratamente aplicate minorului, după ce şi-a lăsat cei patru copii având între 4 ani şi 15 ani singuri acasă, timp de o săptămână. Dosarul penal a fost înregistrat în localitatea Mătăsari, judeţul Gorj. Purtătorul de cuvânt al IJP Gorj, Lucian Stroe, a explicat că agenţii Postului de Poliţie Mătăsari şi reprezentanţii Primăriei – Compartimentul Asistenţă Socială au descoperit că dei patru minori fuseseră lăsaţi „fără măsuri de supraveghere şi tratament de către mama lor”, într-un apartament.
„Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că mama minorilor a plecat de la domiciliu de aproximativ o săptămână, lăsându-i în grija minorului de 15 ani pe frații săi. S-a luat legătura de urgență cu reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului Gorj care au dispus internarea minorilor în Centrul de Primire în Regim de Urgență Târgu-Jiu. Din informațiile pe care le avem până în prezent, mama s-ar afla la muncă în străinătate iar de tatăl copiilor nu se știe nimic”, a explicat Lucian Stroe.
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button