112

UPDATE.BRAŞOV. Şi-a lovit amicul de trei ori cu un cuţit, în zona inimii

 

Tentativă de omor este infracţiunea la care a fost încadrată fapta bărbatului în vârstă de 38 de ani, care şi-a înjunghiat un amic, în vârstă de 25 de ani, alături de care se întorcea noaptea trecută din localitatea Mândra. În timp ce se aflau într-un taxi, între cei doi s-au luat la ceartă, conflict care a degenerat în bătaie după ce au coborât, pe strada Parcului. Nervos peste măsură, cel mai în vârstă a scos un cuţit şi şi-a înjungiat adversarul mai tânăr, nu o dată, ci de trei ori, în zona pieptului. Se pare că victima a avut noroc, lama cuţitului oprindu-i-se în coaste, altfel i se înfigea în inimă.

Totuşi, ambii au ajuns la spital, unul cu mai multe plăgi înjunghiate, al doilea acuzând dureri de cap. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar şef Liviu Naghi, între cei doi bărbaţi a izbucnit un conflict spontan în urma consumului de alcool:
„Bărbatul de 25 de ani a fost înjunghiat în zona pieptului şi a fost transportat la spital. De asemenea, şi suspectul de agresiune, în vârstă de 38 de ani, a ajuns la spital, fiind rănit în zona capului. După evaluarea medicală, în funcţie de starea de sănătate a victimei înjunghiate, se va stabili încadrarea juridică a faptei”.

După cercetări preliminare, încadrarea au făcut-o procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, unde a fost înregistrat dosarul: tentativă de omor.

Suspectul principal este Ciprian Podosu, un interlop din zona Făgăraşului (fiul unui fost poliţist), care a avut de-a lungul timpului numeroase probleme cu legea. În toamna anului 2013, acesta a fost implicat într-un dosar de şantaj, trafic de droguri, trafic de arme şi trafic de minori, alături de alte 17 persoane.

Aşa cum s-a scris la vremea respectivă, potrivit procurorilor DIICOT Braşov, gruparea de interlopi din care făcea parte şi Podosu, ţinea sub teroare cetăţenii din Făgăraş de mai bine de trei ani. În urma anchetelor a reieşit că în intervalul 2010 – 2013, liderii grupării au atras în activităţile lor persoane aflate în anturajul lor sau chiar membri de familie şi au reuşit să creeze în plan local „un pol de influenţă infracţională ce a generat în comunitatea locală o stare de temere şi nelinişte socială, în contextul în care atât liderii, cât şi aderenţii erau cunoscuţi ca având manifestări extrem de violente“.

Grupul pusese stăpînire pe mai toate localurile din Făgăraş şi îi obliga pe patronii acestora să plătească „taxă de protecţie“ sau să ofere diferite servicii în mod gratuit. Membrii grupării procurau drogurile, în special haşiş, din Italia, apoi le puneau pe piaţă în Făgăraş şi în alte localităţi. Ei şi-au extins activitatea şi racolau tinere pe site-urile de socializare, în special de pe Facebook. Le promiteau diverse locuri de muncă în străinătate, însă, în realitate, le obligau să se prostitueze.

citeşte şi

BRAŞOV. Bătaie însângerată între interlopi la Făgăraş


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button