O nouă ameninţare din partea ISIS!
O nouă înregistrare video cu o execuţie a fost postată online de Gruparea Statul Islamic (SI). Un călău care poartă o cagulă proferează ameninţări, în franceză. Jihadistul francofon spune că atacurile de la 11 septembrie şi cele din Paris vor fi date uitării, conform Mediafax. În înregistrare se văd cinci bărbaţi care trag cu câte un glonţ în capetele a cinci bărbaţi pe care-i acuză că sunt „spioni“. Jihadistul francofon a mai spus că se vizează o întoarcere la Al-Andalus, numele unor teritorii din Spania şi Portugalia care s-au aflat sub dominaţie musulmană din secolul al VIII-lea şi până în secolul al XV-lea.
În urmă cu aproape 10 zile, jihadişti din cadrul grupării Statul Islamic au luat ostatici cel puţin 400 de civili, într-un atac asupra unor cartiere din oraşul sirian Deir Ezzor. În decembrie se anunţa că Statul Islamic a executat 2001 civili în Siria, în decurs de 18 luni.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.