30 ianuarie – Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan
De zece secole încoace, în 30 ianuarie, Biserica Ortodoxă și, ulterior, Biserica Greco-Catolică îi prăznuiesc pe cei trei mari arhierei: Sfinții Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Ei sunt patronii spirituali ai instituțiilor de învățământ teologic ortodox din întreaga lume.
Cei trei ierarhi – sărbătoriți și individual în ianuarie: S.. Vasile – pe 1, Sf. Grigorie – 25, iar a Sf. Ioan – 27 – au început să fie celebrați împreună din anul 1081, de pe vremea împăratului bizantin Alexie Comneanul, perioadă în care învățații timpului polemizau pe tema importanței mai mari a unuia sau altuia dintre cei trei. Disputele au durat câțiva ani, până când cei trei sfinți s-au arătat în vis unui mitropolit din acea vreme, spunându-i că în fața lui Dumnezeu ei sunt una și nu există vrajbă între ei. Totodată, l-au rugat să le rânduiască o zi de prăznuire comună pentru a aduce pacea între oameni. De atunci s-a hotărât prăznuirea împreună în ziua de 30 ianuarie a celor trei ierarhi, cinstiți drept reprezentanți străluciți ai unei perioade bogate atât în dispute, dar și în elaborări teologice de mare valoare, din epoca patristică. Biserica i-a numit „stâlpi ai Ortodoxiei” și „mari dascăli” ai creștinătății. Ei s-au remarcat atât ca păstori și misionari, cât și ca moraliști și dogmatiști.
Cine au fost cei trei
Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit și în 1 ianuarie, arhiepiscopul Cezareei și Capadochiei, s-a născut în anul 330, într-o familie evlavioasă, de la care a primit o educație aleasă, desăvârșită apoi în școlile vremii din Cezareea Capadochiei, Constantinopol, Atena, unde îl cunoaște pe Sf. Grigorie de Nazianz. Din 355 profesează retorica, se botează, renunță la avere, intră în monahism, călătorește în Siria, Palestina, Mesopotamia. La întoarcere, se retrage cu prietenul său, Sf. Grigorie, și înființează o mănăstire. Este hirotonit în anul 364 și ales episcop al Cezareei în anul 370. S-a remarcat prin activitatea sa în ceea ce se numește astăzi asistența socială, înființând în Cezareea numeroase așezăminte: azile, ospătării, case pentru reeducarea fetelor decăzute, școli tehnice și un spital pentru leproși, numite generic „vasiliade”, dar și prin scrierile sale. În colaborare cu Sf. Grigorie de Nazianz a scris „Filocalia” și a alcătuit „Regulile vieții monahale mari și mici”. Liturghia întocmită de Sf. Vasile cel Mare se oficiază doar de zece ori pe an, iar Molitvele Sf. Vasile cel Mare sunt socotite drept cele mai puternice rugăciuni de dezlegare (exorcizare) și apărare.
Sf. Grigore Teologul (de Nazianz sau „Cuvântătorul de Dumnezeu”) s-a născut în același an cu prietenul său, Vasile cel Mare, dar a trecut la cele veșnice cu zece an mai târziu decât acesta, în 389. Și-a câștigat supranumele de „Teologul” prin cuvântările și cărțile sale pline de înțelepciune. A fost episcop al Cezareei și Capadochiei, fiind sărbătorit și în 25 ianuarie.
Sf. Ioan Gură de Aur, episcop al Constantinopolului, s-a născut în 344 și a adormit întru Domnul în 407. A fost supranumit „Gură de Aur”, pentru talentul său oratoric excepțional. Lui îi datorăm superba alcătuire a Liturghiei care se oficiază în cea mai mare parte a timpului în biserici (alături de cea a Sf. Vasile cel Mare, de zece ori în an și de Liturghia Darurilor Mai înainte Sfințite, săvârșită în Postul Paștelui).
Prăznuirea lor în aceeași zi are drept temei gâlceava iscată, după moartea lor, între adepții care se împărțiseră în trei tabere: vasiliteni, grigoriteni și ioanizi. Un mitropolit din acea vreme i-a visat pe cei trei ierarhi care s-au arătat „ca fiind una în fața lui Dumnezeu”, așa cum au scris și în viață învățături pentru mântuirea oamenilor, și le-au cerut credincioșilor să se unească și să îi sărbătorească împreună. Prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfinții Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai instituțiilor de învățământ teologic ortodox din întreaga lume.
Citiți și:
Tradiții la sărbătoarea de Trisfetite
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.