Anunț important pentru pensionarii care au nevoie de tratament balnear!
Numărul biletelor de tratament balnear acordate prin unităţile de tratament balnear care aparțin Casei Naţionale de Pensii Publice, stabilit în ședința de Guvern de astăzi, rămâne la nivelul anului trecut. În schimb, vor fi contractați și alți operatori economici, astfel încât pensionarii vor putea alege și alte destinații decât cele cu care s-au obișnuit în trecut.
De asemenea, actul normativ reglementează modul de acordare, distribuire şi decontare a acestora.
Astfel, în unităţile de tratament balnear ale Casei Naţionale de Pensii Publice se asigură, pentru anul în curs, nu mai mult decât 59.641 locuri.
Biroul de presă al guvernului ne-a comunicat că biletele de tratament pentru pensionari și asigurații sistemului public de pensii, finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat, au locurile vor fi repartizate pe maximum 19 serii de trimitere, iar durata unui sejur este de 16 zile. Prețul biletului de tratament balnear include tariful pentru 12 zile de tratament.
La numărul de bilete de tratament acordate prin unitățile de tratament balnear ale Casei Naționale de Pensii Publice se adaugă numărul de locuri la tratament balnear ce urmează să fie contractate cu alți operatori economici interesați, în limita sumelor prevăzute în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2016. Cu această destinație, în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 au fost alocate peste 318 milioane de lei.
Numărul total de locuri la tratament balnear se va stabili în urma finalizării procedurii de achiziție, respectiv după atribuirea contractelor, în funcție de preţurile ofertate pe bilet de operatorii economici interesați.
Numărul biletelor de tratament balnear care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu se stabileşte prin aplicarea unei cote de maximum 15% din totalul numărului de bilete. Persoanele îndreptățite pot beneficia de un singur bilet de tratament în perioada unui an calendaristic.
Casa Naţională de Pensii Publice distribuie biletele de tratament balnear prin casele teritoriale de pensii și decontează costul acestora din fondurile aprobate prin Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pe anul 2016.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.