BRAŞOV. CJ le cere managerilor de spitale să pregătească studii de fezabilitate, nu „SF-uri”
Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Brașov Adrian Gabor a explicat, astăzi, într-o conferință de presă, că administraţia judeţeană va aloca peste cinci milioane de lei pentru investiţii în spitalele din municipiul Braşov. Banii reprezintă alocarea pentru prima parte a anului. „În a doua parte a anului vom reevalua situația și, dacă va fi nevoie, vom mai aloca bani la rectificarea bugetului județului”, a explicat Gabor. Pe de altă parte, vicele CJ a spus că managerii spitalelor trebuie să pregătească în perioada următoare dosarele în vederea obținerii unor finanțări europene pentru lucrări și dotări. „Cu finanțări nerambursabile, se pot implementa și proiecte în valoare de 10 milioane de euro, însă va fi nevoie de studii de fezabilitate și proiecte tehnice extrem de detaliate, pentru că UE nu mai acceptă «coeficienții de reglare». În aceste condiții, le-am solicitat managerilor de spitale să pregătească studii de fezabilitate, nu «SF-uri»”, a explicat Gabor. El a precizat că unitățile sanitare brașovene trebuie să aibă pregătită documentația până la finele lunii martie. „Vom transmite apoi dosarele prin care solicităm finanțarea nerambursabilă, urmând ca până în luna iunie să răspundem eventualelor clarificări cerute de finanțatori”, a mai spus vicerpreședintele CJ.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.