Politic
Cioloş se întâlneşte cu Hollande. Vor discuta despre Schengen!
Premierul Dacian Cioloş se va întâlni azi cu preşedintele François Hollande, la Paris. Întâlnirea va fi urmată, la ora 13.00, de un dejun de lucru la care va participa şi prim-ministrul francez Manuel Valls, conform Mediafax. În cadrul discuţiilor vor fi abordate subiecte precum aderarea României la spaţiul Schengen, viitorul raport al Comisiei Europene referitor la Mecanismul de Cooperare şi Verificare, dar şi cooperarea în procesul de pregătire a României pentru preluarea mandatului Preşedinţiei Consiliului UE. Se vor discuta şi subiecte importante de pe agenda internaţională, cum ar fi: terorismul, refugiaţii şi politica de securitate a Uniunii Europene.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.