Expres

BRAŞOV. Cum sunt antrenaţi câinii salvatori?!

  • BI 01 din 19.01.2016 - foto1 (1)_202950.jpg
 

În cele mai dificile misiuni, jandarmii au ajutoare de nădejde în colegii patrupezi, pe care nu numai că-i îngrijesc ca şi cum ar fi membri ai familiilor lor, ci îi şi educă.  

PAV, NIC, PAK, PAKA, MIX, NIB și PAX nu sunt niște simple nume de cod, cum am fi tentați să credem, ci numele unor animale de serviciu deosebite, folosite de jandarmii montani din Braşov în misiunile de căutare și salvare în mediul natural sau pentru menținerea ordinii publice pe traseele montane și în ariile naturale protejate.

Câinii salvatori, provin din rasa ciobănesc german, au vârste cuprinse între patru și șapte ani și sunt atent selecționați la Centrul Chinologic Sibiu, unde trec prin diverse stagii de pregătire și evaluare, pentru a vedea spre ce domeniu au aptitudini.

Prima evaluare a acestora are loc între trei și cinci luni, atunci când animalul urmează cursul de inițiere, care durează două săptămâni. În funcție de aptitudinile sale, este repartizat unei structuri a M.A.I. și intră în serviciu alături de un conductor.

Conductorul, în acest caz, un jandarm, este responsabil cu acomodarea câinelui la misiunile pe care le va avea de executat și totdată are grijă de sănătatea, hrănirea și continuarea antrenamentului specific.

După această primă etapă, în jurul vârstei de 11 luni, câinele va urma un stagiu de specializare, cu o durată de șaisprezece săptămâni, alături de conductorul său.

Animalele selecționate pentru domeniul montan urmează „Cursul de inițiere a câinilor în specialitatea căutare-salvare în mediul natural”.

Din doi în doi ani, câinii folosiți la misiunile de căutare-salvare sunt reevaluați pentru a li se retesta aptitudinile și capacitatea de a executa în continuare aceste misiuni, de care depind viețile oamenilor.

Câinii salvatori sunt menținuți în serviciu până la vârsta de șase ani, dar în funcție de aptitudinile și starea de sănătate această perioadă se poate prelungi până la 10 ani.

După terminarea acestei perioade, în cele mai multe cazuri, datorită relației afective consolidate în decursul anilor și a misiunilor, câinii sunt îngrijiți până la sfârșitul vieții de jandarmi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button