Delicte

BRAŞOV. Şi-a reactivat pedeapsa la închisoare, pentru nişte pălincă şi compot

 
Bărbatul acuzat că a furat pălincă, vişinată şi compot dintr-o boxă aflată la subsolul unui bloc din Braşov a fost condamnat, definitiv, la 6 luni şi 20 de zile de închisoare. Mai mult, el şi-a reactivat un rest de pedeapsă de 688 de zile rămas neexecutat dintr-o sentinţă de 7 ani de închisoare. 
Gheorghe Aurel G. a fost trimis în judecată pentru o infracţiune de furt calificat şi trei de tentativă la furt calificat, toate săvârşite în stare de recidivă.
Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, pe data de 12 iunie 2015, în jurul orei 1.00, inculpatul a profitat de faptul că uşa de la intrarea într-un imobil din Braşov era deschisă şi s-a dus la subsol, unde, cu ajutorul unui levier, a forţat lacătul pus la prima boxă şi a sustras de acolo trei borcane cu compot, un pet de un litru cu pălincă şi un pet de 5 litri cu vişinată. Prin aceeaşi metodă, inculpatul a pătruns în alte trei boxe, dar nu a găsit nimic în interiorul lor, aşa că a părăsit zona fără să fure şi alte bunuri.
Spre ghinionul său, pe la orele 3.30, el a fost depistat de doi poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Braşov, moment în care a aruncat în apropierea unui gard viu rucsacul în care avea compotul şi băutura furate, precum şi levierul, un patent, trei şurubelniţe şi un cleşte.
Pentru faptele comise în recidivă, bărbatul a fost reţinut, apoi a fost arestat preventiv.   
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button