BRAŞOV. O rază de speranţă pentru copiii cu autism: terapia 3C
Asociația „Rază de Speranță” organizează vineri, 22 ianuarie, un workshop de terapie 3C (Coordonare. Concentrare. Conștientizare), susținut de Paul Cojocaru, fondatorul acestei metode de recuperare psihomotrică pentru copiii cu autism.
Este vorba de primul workshop internațional pe această temă organizat în România, această deoarece și-au anunțat participarea reprezentanți ai diferitelor organizații de profil din Macedonia și Republica Moldova, potrivit preşedintei Asociaţiei „Rază de Speranță”, Diana Niţă.
Terapia 3C pornește de la ideea optimistă că în fiecare copil autist există potențialul unui copil tipic (celelalte tehnici terapeutice care au succes în recuperarea copiilor cu TSA o demonstrează din plin). În fapt, se oferă o alternativă, o nouă metodă de a trezi la viață acest potențial, de a reda copilul autist lumii celor tipici – sau, cel puțin, de a-l aduce cât mai aproape de aceasta.
Terapia 3C nu se află în contradicție cu nici una dintre terapiile utilizate în prezent în recuperarea autismului. Un alt aspect important este că terapia 3C nu substituie logopedia sau terapia comportamentală care vizează deprinderea de abilități practice specifice. Un mare avantaj al terapiei 3C este acela că nu presupune resurse financiare mari și este ușor de aplicat chiar de către părinți. Nu necesită personal specializat, materiale didactice costisitoare sau spații specifice, fiind accesibilă și familiilor cu situații financiare modeste. ABA, alături de celelalte forme de terapie pentru autism utilizate în prezent la noi în țară sunt perfect compatibile cu terapia prin sport, iar aplicarea lor simultană nu face decât să amplifice rezultatele obținute.
Părinţii care vor să participe la acest workshop, care se va desfăşura în intervalul orar 14.00-20.00, la sediul Școlii Prems (str. 13 Decembrie, nr. 94), vor plăti 80 de lei, iar specialiştii, 180 de lei. Fiecare participant va primi diplomă de inițiere în terapia 3C.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.