Delicte
Un harghitean a fost prins la volanul unui autoturism furat din Belgia
Un harghitean în vârstă de 37 de ani a fost depistat de poliţiştii de frontieră din Nădlac, pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autoturism BMW cu numere de Belgia, care figurează a fi furat din ţara respectivă. Tamaş V. s-a prezentat la frontieră, pentru efectuarea formalităţilor, ieri, la orele 10.00 şi a prezentat pentru maşină un certificat de înmatriculare și un certificat de inspecție tehnică eliberat de autoritățile belgiene. Numai că, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca „bun căutat pentru confiscare”, alerta fiind introdusă în sistem cu o zi mai înainte (pe 6 ianuarie 2016).
„Față de cele constatate, bărbatul a declarat că a cumpărat autoturismul contra sumei de 1.500 de euro, la începutul anului de la un cetățean belgian de la care a primit și documentele mașinii și o cheie, neavând cunoștință despre faptul că aceasta este declarată furată”, se menţionează într-un comunicat remis de ITPF Oradea.
Autoturismul respectiv a fost indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, iar polițiștii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire la furt.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.