Cioloș și Merkel au discutat și despre aderarea României la spațiul Schengen
Premierul Dacian Cioloș și cancelarul german Angela Merkel au abodat astăzi și tema aderării României la spațiul Schengen, relatează Agerpres.
„Trebuie să facem totul să fie păstrat sistemul Schengen. Și, bineînțeles, dăm posibilitatea acestor țări care vor să intre în spațiul Schengen să devină membre ale spațiului Schengen și este important că România a luat multe măsuri de securizare a frontierelor externe. Există și un context cu combaterea corupției și în acest sens noi așteptăm să vedem următorul raport al Comisiei. Noi știm că este pe agenda României această tematică, de aceea eu mă angajez ca eforturile făcute să se reflecte și în progresele privind includerea în sistemul Schengen, care poate să fie făcută și în mod treptat”, a spus oficialul german, într-o conferință de presă comună cu premierul Dacian Cioloș.
La rândul său, Ciolos a precizat că subiectul Schengen a fost abordat în detaliu în cadrul întâlnirii cu Angela Merkel și a spus că speră ca raportul MCV să noteze evoluțiile pozitive înregistrate de România în lupta împotriva corupției în ultimii ani.
„Guvernul actual este hotărât să continue acest trend pozitiv al luptei împotriva corupției și ne așteptăm ca viitorul raport pe Mecanismul de Cooperare și Verificare al Comisiei Europene să reflecte aceste evoluții. Și, atunci, ar fi, cred, al treilea raport care ar fi pozitiv și care ar consfinți acest trend pozitiv și sperăm ca acest lucru să se reflecte și în decizia pe care statele membre ar urma să o ia în perioada următoare în privința aderării României la Schengen. Ne dorim nu doar să aderăm la Schengen, ci ne dorim să aderăm la un Schengen care să fie unul solid și unul credibil”, a menționat șeful Guvenului de la București.
Citește și:
Mesajul cancelarului german pentru muncitorii români
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.