Doliu în presă: o jurnalistă de 30 de ani s-a grăbit spre moarte
Dispariţia fulgerătoare, la doar 30 de ani, a jurnalistei Iuliana Gătej, de la Antena 1 (unde era şefa secţiei Social) și de la Antena 3, a adus multă durere în sufletele colegilor ei.
Fluturica, aşa cum era tânăra alintată la muncă, și-a pierdut viaţa într-un accident teribil pe DN 2 E85. În Ajunul Crăciunului, jurnalista a pierdut controlul maşinii la volanul căreia se afla, un Range Rover, şi s-a izbit de un copac în localitatea Dumbrăveni. Impactul a fost atât de puternic încât jurnalista a murit pe loc. Polițiștii spun că avea viteză mare și că a derapat într-o curbă. Se grăbea acasă. Mai avea doar 20 de kilometri până la Focşani, acolo unde părinţii şi fratele o aşteptau de Crăciun. Ultima persoană care a auzit-o pe Iuliana Gătej este chiar un coleg din Antenă. Apropiaţi ai jurnalistei au povestit pentru „Click!” că în momentul impactului, tânăra vorbea la telefon cu un operator de la „Observator”. Bărbatul a auzit un zgomot puternic, după care legătura telefonică s-a întrerupt. Bulversat, tânărul a luat legătura cu secretarul de stat Raed Arafat, care i-a confirmat accidentul de pe DN 2 şi trista veste că Iuliana Gătej s-a stins din viaţă.
Colegii tinerei sunt devastaţi şi i-au transformat biroul într-un altar, pe care sunt lumânări, flori și jucării pentru Fluturica. Pe Facebook este plin de rânduri emoţionante pentru Iuliana, nu doar din partea colegilor de trust și a foștilor colegi de la Realitatea TV, unde a mai lucrat, dar și a altor jurnaliști.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.