BRAȘOV. Astăzi începe „O masă caldă pentru fiecare”

Evenimentul caritabil „O masă caldă pentru fiecare”, organizat de Fundația „Transilvania Expres” de 16 ani, va avea loc timp de două zile, astăzi și mâine, în Centrul Civic, lângă Biserica de lemn cu hramul „Înălțarea Domnului”.
Postul Nașterii Domnului este prilejul potrivit (dar nu ar trebui să fie singurul) pentru a fi mai apropiați de cei aflați în nevoi și suferințe. Fundația „Transilvania Expres”, cu sprijinul partenerilor, cu sprijinul Primăriei Braşov, al Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, al Asociaţiei Creştine Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Ocrotitorul săracilor de pe lângă paraclisul militar al Brigăzii 2 VM, își onorează și în acest an obligația de a aduce puțină alinare semenilor noștri defavorizați de soartă, organizând cea de-a XVI-a ediție a evenimentului caritabil „O masă caldă pentru fiecare”. Evenimentul se va desfășura tot lângă Biserica de lemn din Centrul Civic. Astfel, astăzi și mâine, începând cu orele 12.00 și până se golesc marmitele, în Centrul Civic, lângă Biserica de lemn, cei mai năpăstuiți de soartă vor primi o porție de mâncare caldă, gustoasă, preparată de bucătari pricepuți din cadrul Brigăzii 2 Vânători de Munte, aflată sub comanda general dr. Tudorică Petrache. În perimetrul în care se va desfășura masa, ordinea va fi asigurată de militarii Inspectoratului Județean de Jandarmi, condus de general de brigadă Eugen Pop. Amplasamentul este pus la dispoziția organizatorilor prin amabilitatea reprezentanților Primăriei Brașov. Amplasamentul va fi pus la dispoziţia organizatorilor prin amabilitatea reprezentanţilor Primăriei Braşov. Vor fi instalate corturi, ca şi mese pliante, pentru a fi servite în cele mai bune condiţii cele aproximativ 250 de porţii de hrană pe zi, păstrată fierbinte în bucătăria de campanie. Meniul va fi diferit în fiecare zi, cu variante și pentru cei care ţin post, dar se vor împărți şi pachete cu hrană rece. În perimetrul în care se va desfăşura masa, ordinea va fi asigurată de militarii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, condus de colonelul Ioan Coman.
Acțiunea se bazează pe voluntariat și are ca scop ajutorarea semenilor noștri aflați în dificultate, pentru a-i face să uite din amărăciune și să se poată bucura de apropierea sărbătoririi Nașterii Mântuitorului. Acțiunea a pornit în 2000, cu o zi, iar durata ei s-a extins, de-a lungul anilor, cu ajutorul sponsorilor generoși.
Fundația are deja sprijin de nădejde din partea unor firme care sunt alături în acțiune de ani buni.
Sponsori Principali: Top Vest, Premium Aerotec, Ertex, Bepco.
Sponsori: SIF Transilvania, Alpha Ville, Duvenbech Logistik, D.O. Security, Fin Eco, Kronospan, Total Med, CAR Prietenia IFN, Direct Aeroport, Lumitech, Raptronic, Covalact, Aero Part Expert, Danubiatec, Euro-Motor, Maria Morelli, Old Team Distribution, Toyota Brasov, Adriana Prod, Bistro Casa Venus, Ciesse, Restaurant La Mav, Brasrom, Gabriela Plopeanu, Remax Vip, Papalito Trading, San Sport, Roco Pas, Urban, Asociația Culturală „Viva La Musica”.
Parteneri ai acţiunii: Transilvania Expres, TEXFM, mytex.ro, 24 FUN, 7 Seri, Zile şi Nopţi.
Însă orice sprijin, oricât de mic, sub formă de donaţie sau sponsorizare, este în continuare mai mult decât binevenit. Informaţii suplimentare despre acţiune şi modalităţile de sponsorizare se pot obţine de la Departamentul Marketing, telefon 549.712, interior 125 sau marketing@transilvaniexpres.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






