Delicte

Un covăsnean s-a ascuns sub bancheta unui tren Braşov-Budapesta, pentru a ieşi ilegal din ţară

 
Un bărbat din judeţul Covasna care spera să iasă ilegal din ţară, ascunzându-se sub o banchetă, într-un tren InterRegio de pe ruta Braşov-Budapesta, a fost depistat de poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Episcopia Bihor, ieri seară. Bărbatul a fost descoperit în jurul orelor 18.00, în urma controlului specific efectuat în tren. Acesta era ascuns sub banchetă, în ultimul vagon al trenului.
„În urma cercetărilor și verificărilor efectuate de lucrătorii noștri, s-a constatat că persoana în cauză este Daniel D., în vârstă 41 de ani, domiciliat pe raza județului Covasna, care a declarat că a recurs la această metodă deoarece și-a pierdut cartea de identitate și intenționa să ajungă în Spațiul Schengen”, a informat comisarul şef de poliţie Laura Beatrice Bondar. 
În cauză, poliţiştii de frontieră i-au întrerupt călătoria covăsneanului şi îl cercetează pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button