Politic

Bani din fondul de rezervă al Guvernului pentru continuarea lucrărilor la Aeroportul Internațional Brașov?

 

Deputatul brașovean Gheorghe Ialomiţianu (PNL) a susţinut astăzi, alături de alţi parlamentari liberali, în cadrul dezbaterilor din comisiile parlamentare pe marginea Legii bugetului de stat pentru anul 2016, introducerea unui amendament  privind alocarea unor fonduri pentru realizarea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. „Braşovul merită 40 de milioane de euro pentru realizarea acestei investiţii. Este între primele judeţe din ţară care contribuie la bugetul de stat şi cred că este şi o chestiune de echitate ca o parte din taxele plătite de braşoveni să se întoarcă la ei, prin această investiţie. Din păcate, în cadrul discuţiile din Comisia pentru buget, atât Ministerul Transporturilor, cât şi Ministerul Dezvoltării au dat din umeri şi au spus că nu găsesc spaţiu în buget pentru a finanţa această investiţie! Cu acest prilej, eu am oferit şi soluţia de finanţare – fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului. Dacă la votul din Parlament de astăzi amendamentul care priveşte Aeroportul de la Braşov nu va primi votul favorabil, îi voi cer prefectului Braşovului să demareze procedurile prin care să solicite Guvernului finanţarea acestei investiţii de la fondul de rezervă. Sunt bani, iar aceştia se pot distribui din fondul de rezervă, aşa cum s-a făcut în fiecare an. Numai în ultimii doi ani s-au distribuit între 1 şi 2,5 miliarde lei, cea mai mare parte fiind risipiţi. Cred că toţi românii s-ar bucura, nu numai braşovenii, dacă în 2016 va fi finanţat aeroportul de la Braşov. Credeţi-mă că Braşovul chiar merită o astfel de investiţie!” se arată într-un comunicat transmis de deputat. 

O nouă încercare 

După dezbateri, Ialomițianu a precizat că „amendamentul a fost respins, însă am discutat cu vice-premierul Vasile Dîncu, care a promis că va susține alocarea unor fonduri de la bugetul de stat pentru Aeroport, din fondul de rezervă”. Pentru a se întâmpla acest lucru, a continuat el, „vom trimite o adresă către Consiliul Județean Brașov care, care, la rândul său, va trebui să pregătească nota de fundamentare și o cerere privind acordarea sumei din sursa amintită. Documentul administrației județene va ajunge la Prefectura Brașov care îl va transmite Guvernului, în vederea redactării actului normativ în baza căruia să se elibereze banii. La Consiliu Județean, adresa va ajunge săptămâna viitore”. În ceea ce privește demersul Consiliului Județean, Ialomițianu susține că elaborarea documentației nu ar trebui să dureze foarte mult, din moment ce în toamna acestui an a mai pegătit un dosar, prin care a solicitat alocarea unor sume pentru aeroport din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației publice, însă pentru o astfel de formă de finanțare nu exista temei legal.

De altfel, parlamentarul brașovean a precizat că amendamentul depus la Lege bugetului de stat pe 2016 a fost respins tocmai că nu a fost identificată o formula legală care să permită finanțarea. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button