Sport

CM de handbal feminin. PREVIZIBIL. România, nu a putut emite pretenţii în faţa Norvegiei

 

„Tricolorele” au pierdut previzibil confruntarea de astăzi cu Norvegia, din grupa D a Campionatului Mondial de handbal feminin din Danemarca. Nordicele s-au impus cu 26-22, iar echipa României are acontată poziţia a patra a grupei, astfel că în optimile de finală va întâlni câştigătoarea din seria C, Brazilia sau Franţa. 

Confruntarea cu Norvegia a arătat multe dintre carenţele de selecţie şi problemele mari pe care le au multe dintre handbalistele care au ajuns să reprezinte România.

Tomas Ryde a vrut două jucătoare de mâna stângă pentru postul de inter dreapta, dar Geiger şi Vizitiu nu au nici o treabă cu fenomenul numit handbal, Luciana Marin, introdusă abia pe final pe acest post fiind de departe mai eficientă. Apoi, Adriana Nechita nu e în stare să marcheze de pe postul ei, Valentina Ardean Elisti vrea, dar nu prea mai poate, Perianu are probleme demne de grupele de copii şi juniori, la prindere-pasare, jocul cu pivotul este inexistent sub comanda suedezului Ryde, iar apărarea, unul dintre punctele forte ale Naţionalei noastre în era Gheorghe Tadici, este uşor de depăşit în multe momente. În rest, Cristina Neagu îşi face treaba, dar este imposibil pentru orice formaţie să poată câştiga un meci cu o singură jucătoare care să fie la un nivel acceptabil. 

În aceste condiţii este greu de crezut că România poate termina între primele opt naţiuni la acest turneu final şi că poate sperala calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio.

Mâine, de la ora 19.15, „tricolorele” vor juca ultimul meci din grupă, cu Rusia, care nu va avea nici o importanţă, iar luni este programat meciul din optimi, cu Brazilia sau Franţa.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button