Regele Mihai: „Susţin în continuare că persoana care astăzi se prezintă sub numele de Prinţul Paul de Hohenzollern-România nu este decât… domnul Lambrino”

Regele Mihai a explicat într-un dialog purtat cu Philippe Viguié Desplaces, publicat ulterior în cartea „O domnie întreruptă”, cum a ajuns Paul Lambrino să se autointituleze „Prințul Paul Hohenzollern-România” și de ce Casa Regală nu îl recunoaște drept moștenitor la tron.

„- Spuneaţi că prin prima căsătorie cu Zizi Lambrino s-a născut un copil. Acest frate vitreg poartă numele de Carol Mihai…

– Nu! El nu a fost botezat Carol. Numele său este Mircea-Grigore Lambrino. El nu şi-a luat decât mai târziu prenumele de Carol.

– Majestatea Voastră nu îl recunoaşte ca membru al familiei Voastre nici pe el, nici pe fiul său, Paul. De ce această ranchiună? La urma urmei, Mircea-Grigore Lambrino nu este el fratele vitreg al Majestăţii Voastre?

– În statutul familiei domnitoare este stipulat în mod clar faptul că nici un membru al Familiei Regale nu are dreptul de a se căsători fără permisiunea Regelui. La acea vreme, bunicul meu, Regele Ferdinand, era şeful familiei. El nu şi-a dat consimţământul pentru căsătoria dintre tatăl meu şi Zizi Lambrino. Conform legilor române, această căsătorie era, deci, nulă şi neavenită.

V-am spus adineauri că anularea căsătoriei a fost făcută «sub presiune politică»… Ca să fiu sincer, în ce mă priveşte, nu cred deloc că lucrurile au stat aşa. Adevărul este că tatăl meu se plictisise de-acum de Zizi Lambrino şi că nu ţinea la copil. Zizi Lambrino a trăit după aceea la Paris, cred, unde statul român îi plătea o pensie. A murit în 1953.

– Exilul nu v-ar fi putut, oare, apropia de aceşti descendenţi?

– Dacă ei ar fost oameni simpli, liniştiţi, de ce nu? Eu consider, însă, că s-au comportat rău. După moartea tatălui meu, ei au solicitat printr-un tribunal francez dreptul a purta numele nostru, drept care le-a fost recunoscut. Or, nici un tribunal străin nu poate să îşi aroge astfel de prerogative, care aparţin în exclusivitate Ministerului Regal (s.m.). Membrii familiei Lambrino nu s-au oprit aici, adăugându-şi la numele lor titlul de principi ai României, ceea ce este culmea. Nu «devii» prinţ sau prinţesă a României, te «naşti» sau nu aşa (s.m.). Aşa ceva nu se poate face oricum. Susţin în continuare că persoana care astăzi se prezintă sub numele prinţul Paul de Hohenzollern-România nu este decât… domnul Lambrino.

– Atunci când, de exemplu, el scrie o carte sub numele de Paul al României, îl urmăriţi în justiţie?

– Nu. Nu merită osteneala. După părerea mea, el nu constituie o ameninţare serioasă. Atât timp cât ne lasă în pace, vom proceda la fel în ceea ce îl priveşte.

– Dar, Sire, aţi fi putut să-l înnobilaţi, să îi conferiţi un titlu – altul decât cel de prinţ -, aşa cum a procedat Ludovic al XIV-lea pentru bastarzii săi…

– În nici un caz. Oricum, la noi nu mai exista o aristocraţie propriu-zisă. Existau, desigur, familiile foştilor principi domnitori, «gospodarii» (hospodar = suveran, în slavonă), dar, prin Constituţie, aceste titluri fuseseră abolite pentru a evita rivalităţile dintre clanuri. Altfel spus, nimeni nu era autorizat să poarte vreun titlu în România (s.m.).

-Asta nu înseamnă că aristocraţii români erau puşi la index. Pur şi simplu, ei nu mai aveau dreptul să-şi poarte titlurile, chiar dacă făceau parte din familii princiare. Sub domnia mea, în România nu a fost făcută nici o înnobilare. Procedura nu mai exista încă din timpul lui Ferdinand I (s.m.).”

Dialogul dintre cei doi a fost redat în întregime în cartea „O domnie întreruptă”, publicată în 1995.