Brașov. Contractele de deszăpezire vor fi postate pe site-ul Prefecturii
Ministrul Afacerilor Interne a organizat astăzi o videoconferință cu prefecții, tema fiind evaluarea gradului de pregătire a autorităților locale pentru perioada de iarnă. La ședința au participat ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu, secretari de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, prefecții, șefii structurilor din cadrul MAI, precum și reprezentanții instituțiilor publice centrale și locale cu atribuții în domeniu.
Cu această ocazie, ministrul Afacerilor Interne a cerut ca până în 9 decembrie, la nivelul fiecărui județ, instituțiile prefectului să publice pe paginile proprii de internet o situație cu toate contractele de deszăpezire care sunt în derulare, pe toate cele trei paliere, respectiv cele încheiate de CNADNR (pentru drumurile naționale, europene și autostrăzi), cele încheiate de consiliile județene (pentru arterele din administrarea acestora) și cele încheiate de către primării, pentru drumurile de interes local.
În județul Brașov, a declarat prefectul Mihai Mohaci, „avem situația contractelor încheiate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și de Consiliul Județean. Astăzi am transmis o adresă către toate primăriile, prin care le-am cerut ca până mâine să ne transmită datele referitoare la activitatea de deszălezire a drumurilor pe care le administrează, astfel încât să putem posta pe site-ul instituției informațiile complete”.
Prefectul a precizat că CNANDR a încheiat contractele de deszăpezire cu două firme, respectiv Consal SRL, care asigură acest serviciu în zonele Predeal-Bran-Poiana Mărului (respectiv DN 1, DN 73, DN 73A) și Valdek Impex SRL din Sfântu Gheorghe, care se ocupă de zonele Rupea-Feldioara și Săcele-Lunca Câlnicului (adică pe DN 1A, DN 10, DN 11, DN 13 și Varianta Ocolitoare a Municipiului Brașov).
În ceea ce privește drumurile județene, acestea sunt deszăpezite de Eurostrada (care se ocupă de zona Hărman-Bod), Morani Impex SRL (care intervine pe drumurile din zona Bran) și Consal SRL (care acoperă drumurile județene din zonele Făgăraș și Rupea).
„Pentru a interveni pe drumurile naționale și județene firmele au pregătite, în total, 94 de utilaje și în stoc au 22.320 de tone de sare și 21.310 de tone de nisip. În situația în care administratorii drumurilor nu-și vor face treaba în ceea ce privește deszăpezirea, Poliția va aplica amenzi”, a mai spus Mohaci.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.