Sănătate

PREMIERĂ. Copii operaţi pe cord închis, în Franţa!

 
Trei copii au fost operaţi cu succes pe cord închis, în Franţa, fiind vorba despre o premieră în Europa. Intervenţiile au fost posibile datorită utilizării unui software nou de vizualizare 3D, numit EchoNavigator, după cum a anunţat, ieri, un responsabil al secției pediatrice de la spitalul din Toulouse, unde au avut loc operaţiile.
Până acum, software-ul era folosit doar pentru adulţi şi pentru alte indicaţii, după cum a explicat pentru AFP Philippe Acar, cardiolog și pediatru.
Acest sistem are ca scop facilitarea operațiilor pe cale percutanată, trecând printr-o venă și, astfel, evitând operația pe cord deschis pentru copiii cu malformații cardiace.
 
Micuţii care au beneficiat de operaţiile pe cord închis sunt două fetiţe de 5 şi 9 ani şi un băieţel de 6 ani. 
Cei mai mici dintre pacienţi aveau gaură intraventriculară, iar fetiţa de 9 ani a fost operată pentru o problemă de comunicare între atrii. 
După acest tip de intervenţie, pacienţii pot pleca acasă după 72 de ore şi nu rămân cu cicatrici, după cum a explicat Philippe Acar,
 
Software-ul permite afișarea pe același ecran și în 3D a ecografiei inimii copilului și a razelor X, în momentul în care medicii introduc sonda pe care o folosesc pentru repararea malformațiilor cardiace, a explicat profesorul Acar, care conduce proiectul de cercetare clinică.
 
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button