Salariul minim nu va mai creşte de la 1 ianuarie 2016
Pentru a păstra deficitul sub limita maximă admisă de Uniunea Europeană, de 3 % din Produsul Intern Brut, Guvernul a decis să nu mai majoreze salariul minim pe economie, de la 1.050 lei la 1.200 de lei, la 1 ianuarie, aşa cum anunţase cabinetul Ponta. Ministrul Finanţelor, Anca Dragu a declarat că este nevoie de un studiu de impact al acestei creşteri.
„Pe salariul minim vom analiza impactul creşterii şi, eventual, vom recomanda ce creşteri pot avea loc. Dar acest studiu trebuie să fie într-adevăr foarte serios, nu-l facem peste noapte. Din câte ştiu, şi alte instituţii europene fac un studiu similar, pentru că această măsură poate afecta semnificativ competitivitatea României”, a spus Dragu aseară, la o întâlnire cu jurnaliştii.
De asemenea, contribuţia la sistemul de pensii private obligatorii va creşte cu doar 0,1% din venitul brut al salariaţilor care contribuie, în condiţiile în care creşterea ar fi trebuit să fie de zece ori mai mare, de la 5% la 6%.
Programul „Prima Casă” va continua şi anul viitor, dar plafonul garanţiilor se va reduce la 1,5 miliarde de lei, cu un miliard mai puţin decât în acest an. Se vor da aşadar credite mai puţine, dar vor fi mai ieftine.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.