COLECTIV. UPDATE. Trei dintre răniţi au murit din cauza infecţiilor nosocomiale
Trei dintre răniţii în incendiul din clubul Colectiv care au murit la Spitalul de Arşi au făcut infecţii nosocomiale, s-a anunţat azi într-o conferinţă de presă. Declaraţia a fost dată de doctorul Adrian Stănculea.
Astfel, dr. Adrian Stănculea, şeful secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă, a declarat că după incendiu în unitatea sanitară au fost internaţi 27 de răniţi, dintre care şase au decedat, trei dintre aceştia având infecţii nosocomiale de mai mare amploare.
Întrebat dacă cei trei ar mai fi fost în viaţă dacă nu făceau infecţii, Stănculea a spus că nu poate face o astfel de declaraţie, pentru că leziunile pulmonare erau extrem de severe.
Medicul a adăugat că răniţii în incendiul din Colectiv au fost trataţi maximal la condiţiile din România. În ce priveşte transferul pacienţilor în străinătate, Stănculea a spus că nu spitalul decide, şi că hotărârea se ia la solicitarea familiei sau a unei autorităţi.
Amintim că jurnalistul Cătălin Tolontan a publicat pe blogul său un interviu cu un medic de la Spitalul de Arşi, care nu îşi dezvăluie identitatea. Medicul a spuscă tinerii răniţi în clubul Colectiv „au murit într-o bombă biologică, din cauza infecţiilor intraspitaliceşti“.
„Mulţi dintre răniţi au murit cu zile. La noi, la Spitalul de Arşi, majoritatea au murit cu infecţie cu diverşi germeni, dintre care cel mai agresiv este piocianicul. Vorbesc cu certitudine despre Spitalul de Arşi, dar ştiu de la colegi de la alte spitale că situaţia este asemănătoare. (…) La noi, cei care au scăpat din foc au fost omorîţi de bacteriile care infectează spitalele şi nimeni dintre şefii sistemului sanitar n-a avut curajul să spună asta“, susţine medicul în interviul citat.
Citiţi şi:
COLECTIV. Tatăl unei victime: „Au fost condamnați la moarte din primele zile“
COLECTIV. LIVE TEXT. Ce spun medicii despre răniţii în incendiu!
COLECTIV. „Cei care au scăpat din foc au fost omorîți de bacteriile care infectează spitalele“
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.