Delicte

Maşini vandalizate în toiul nopţii! Unul dintre făptaşi a fost prins de Poliţia Locală

 
Doi tineri au fost observaţi, în toiul nopţii, în timp ce vandalizau mai multe autoturisme lăsate de proprietari pe strada Cameliei din Ploieşti. Un echipaj al Poliţiei Locale a reuşit să-l prindă pe unul dintre suspecţi, în condiţiile în care încercase să scape ascunzându-se sub o maşină.
Agenţii locali au fost sesizaţi alaltăieri, la ora 1.00, cu privire la faptul că două persoane lovesc cu picioarele maşinile parcate în zona blocului 34 de pe strada Cameliei.
Astfel, când au ajuns la faţa locului, un martor le-a povestit poliţiştilor locali în ce direcţie a fugit unul dintre suspecţi, aşa că aceştia au pornit în căutarea lui, găsindu-l în timp ce încerca să se ascunsă sub un autoturism.
Întrucât suspectul a opus rezistenţă, poliţiştii locali l-au încătuşat, apoi a fost dus la locul faptelor, unde a fost recunoscut de proprietarii maşinilor avariate, în total cinci la număr.
La faţa locului s-au deplasat şi poliţişti de la Secţia 2 Nord. Potrivit unui comunicat remis de Poliţia Locală Ploieşti, făptaşii au înfundat portierele şi au distrus oglinzile a cinci maşini. Suspectul prins, F.M.A. are 23 de ani, a recunoscut fapta. Poliţiştii fac cercetări, pentru a-l prinde şi pe amicul său.
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button