112
Înjunghiat de amicul de pahar pe care îl umilise în bar
Un conflict între prieteni izbucnit într-un bar din Cotu Vameş – județul Neamț s-a incheiat la spital pentru unul dintre ei. Cei doi amici s-au luat la ceartă în local, pe fondul consumului de alcool, iar cel în vârstă de 40 de ani l-a lovit cu pumnii pe celălalt, cu doi ani mai vârstnic. Barmanul şi ceilalţi clienţi i-au despărţit. La scurt timp, bărbaţii au plecat din bar, însă cel bătut l-a aşteptat pe celălalt în apropiere şi, fără avertisment, l-a înjunghiat în abdomen, conform ziarulceahlaul.ro.
Tentativa de omor a avut loc alaltăseară şi a fost sesizată prin 112, iar la faţa locului s-au deplasat echipaje de salvare şi poliţişti. Din cauza leziunii suferite, victima a fost operată, ceea ce i-a salvat viaţa. Suspectul, Doru Dumitru I., a fost reţinut, iar ieri a fost arestat preventiv, la decizia Tribunalului Neamţ.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.