Sport

Lucian Bute: „Mă voi întoarce în sală și voi încerca să revin mai puternic”

 

James DeGale și-a păstrat centura de campion IBF la categoria supermijlocie, după ce l-a învins, 116-112, 117-111, 117-111, pe Lucian Bute. 

Lucian Bute s-a arătat surprins de decizia arbitrilor, dar nu a comentat decizia și a anunțat că va continua să boxeze. „Cred că a fost un meci mare. Am avut o evoluție bună, am făcut tot ce am putut și cred că a fost destul de strâns meciul. Dacă arbitrii i-au dat victoria, trebuie să respect asta. Mă voi întoarce în sală și voi încerca să revin mai puternic. Ultimii trei ani au fost dificili pentru mine, dar acum mă simt minunat, voi continua să muncesc şi să am şansa de a ajunge în top”.

Chiar dacă a pierdut confruntrarea, Bute afost lăudat în presa internațională.

„Lucian Bute a dat totul în ring, dar James DeGale a reușit să-și păstreze centura în fața a 9.500 de spectatori. Bute a arătat o atitudine feroce, la care nici cei mai optimiști dintre fanii săi nu s-ar fi așteptat”, a notat Journal de Montreal.

Englezii de la Daily Mail au punctat: „Nu a fost deloc o seară ușoară pentru englez. Deși Bute a făcut lupta să fie mai antrenantă decât se așteptau mulți, arbitrii au acordat o decizie unanimă pentru DeGale”.

BBC a notat că DeGale a primit o replică pe măsură din partea lui Bute. 

CITEȘTE ȘI: 

Lucian Bute ratează centura de campion

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button