Un copilaș de 2 ani e în stare gravă, după ce s-a opărit
Un copilaș de 2 ani și 4 luni a ajuns în stare gravă la spital, ieri după-amiază, după ce s-a opărit cu apa clocotită dintr-o oală. Gravul incident a avut loc într-o gospodărie din Păltinoasa, județul Suceava. Mama micuțului a povestit că erau împreună în bucătărie, în momentul în care, scăpat din ochi, copilul a tras oala cu apa fiartă de pe sobă, peste el, opărindu-l pe ambele picioare și pe abdomen, conform monitorulsv.ro. Când și-a dat seama ce s-a întâmplat, femeia a solicitat o ambulanță, care l-a transportat pe micuț la spital. „La unitatea de primire urgenţe a fost adus un copil de 2 ani şi 4 luni cu arsuri pe aproximativ 40% din suprafaţa corporală, acestea fiind arsuri de gradul 2. A fost vorba de un lichid fierbinte care a intrat în contact cu tegumentele acestui copil. Din punct de vedere al arsurii starea copilului este gravă, este deocamdată conştient, nu pune probleme, este stabil hemodinamic şi respirator. Dar prognosticul este rezervat, având în vedere suprafaţa arsurii”, a declarat șeful UPU din cadrul Spitalului Județean Suceava, medicul Liviu Cârlan. Dată fiind starea micului pacient, medicii suceveni au decis să-l transfere, cu un avion utilitar, la Clinica de Arși „Grigore Alexandrescu” din București.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.