Expres

Loteria bonurilor fiscale continuă

 

Loteria bonurilor fiscale aferentă lunii octombrie este programată pentru duminică, iar fondul de premiere pentru extragerea lunară este tot de 1 milion de lei, a anunţat astăzi Ministerul Finanţelor Publice. La extragerea de duminică vor fi declarate câştigătoare bonurile fiscale emise în perioada 1-31 octombrie 2015. Fondul de premiere pentru extragerea lunară este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
Potrivit MFP, selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, duminică, 22 noiembrie, va fi organizată prima etapă de selecţie care va consta în extragerea din urne a bilelor care vor desemna ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare. După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua etapă, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare. Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-urile MFP, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală /ANAF/ şi Loteriei Române pentru o perioadă de minimum 30 de zile. Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale(în original), alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF. Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii, precum şi numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Extragerea va fi realizată cu urnele şi bilele pe care Loteria Română le utilizează pentru tragerile loto. Totodată, aceasta va fi supravegheată de o comisie de tragere formată din câte un reprezentant al MFP, ANAF şi CNLR, iar bilele şi urnele vor fi verificate în prezenţa comisiei înainte de tragere.

După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, în cea de-a doua extragere organizată dacă va fi cazul, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în „Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale”, respectiv pentru verificarea autenticităţii bonurilor
fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală. Conform ministerului de resort, pentru extragerea din data de 20 septembrie, în termenul de 30 de zile au fost depuse 35 cereri de revendicare. Totodată, pentru extragerea organizată în data de 18 octombrie au fost depuse 26 cereri de revendicare a premiilor până în 18 noiembrie. Ceea ce înseamnă că nu va fi necesară a doua etapă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button