112

Transportate la spital de şoferiţa care le lovise pe trecerea de pietoni!

 
O tânără de 19 ani şi o femeie de 43 de ani, ambele din Sfântu Gheorghe – judeţul Covasna, au ajuns la Spitalul Judeţean din Covasna, după ce au fost lovite cu maşina de o şoferiţă, în timp ce traversau strada regulamentar. Poliţiştii Inspectoratului Judeţean din Sfântu Gheorghe au fost sesizaţi, puţin după orele ]3.30, cu privire la faptul că două persoane au ajuns la spital, susţinând că au fost victimele unui accident de circulaţie. Prin urmare, a fost trimis un echipaj la faţa locului, pentru a stabili ce li se întâmplase pacientelor. 
Poliţiştii au stabilit că o şoferiţă în vârstă de 25 de ani le-a lovit pe cele două persoane în timp ce traversau strada pe la trecerea de pietoni, apoi le-a transportat la spital, pentru a primi îngrijiri medicale. Evenimentul rutier a avut loc pe strada 1 Decembrie 1918 din Sfântu Gheorghe, în timp ce conducătoarea auto se deplasa dinspre gară către centrul localităţii.
„În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, au informat reprezentanţii Poliţiei. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button