Operațiunea antiteroristă de la Paris s-a încheiat. Peste 1.000 de francezi activează în ISIS. Ungaria, noi măsuri împotriva refugiaților
Operațiunea de asalt de la Saint-Denis s-a încheiat, potrivit unei surse din cadrul poliției. Serviciul antiterorism al Franței continuă să securizeze zona.
Potrivit ultimelor imagini ale CNN, polițiștii francezi încercau să spargă ușa metalică a unei biserici chiar înainte de a anunța că operațiunea s-a încheiat.
Șapte persoane au fost reținute astăzi la Saint-Denis. Trei dintre acestea au fost reținute în urma asaltului asupra apartamentului, acolo unde s-a aruncat în aer și femeia kamikaze.
Totodată, un câine polițist în vârstă de șapte ani pe nume Diesel, a fost ucis în urma raidurilor de astăzi din suburbia Parisului. (foto II)
„Legiunea francofonă” din gruparea teroristă Stat Islamic
Aproximativ 1.000 de francezi și belgieni activează în momentul de față în rândul grupării teroriste Stat Islamic în Siria și Irak.
Grupurile de combatanți „Katibas” sunt comandate de cadre intermediare franceze, belgiene sau originare din Maghreb, dar potrivit informațiilor oficiale, niciun francez nu are înalte responsabilități în cadrul organizației Stat Islamic.
Autoritățile de la Paris estimează la 600 numărul cetățenilor francezi plecați să lupte pe „tărâmul jihadului” (cel puțin 142 ar fi murit, 250 ar fi revenit). Bruxelles-ul, la rândul său, estimează că 300 de belgieni sunt membri ai grupării teroriste Stat Islamic (dintre care 80 ar fi murit).
Orban, noi măsuri împotriva refugiaților
În contextul atentatelor de vineri seară din Capitala Franței, în Europa se intensifică disputa privind legătura dintre valul de refugiați și riscul ca teroriștii să se infiltreze printre ei.
Cea mai recentă reacție aparține autorităților de la Budapesta, unde Parlamentul ungar i-a dat undă verde lui Viktor Orban să acționeze în judecată decizia care prevede distribuirea cotelor de refugiați în statele membre.
CITIȚI ȘI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.