Update. TEROARE la Paris. Gruparea teroristă Stat Islamic a revendicat atentatele. Bilanţ provizoriu: 128 de morţi şi 200 de răniţi
Vineri seară au avut loc mai multe atacuri armate, explozii în apropiere de Stade de France unde se desfășura meciul amical Franța-Germania, și o luare de ostatici într-o sală de spectacole.
Opt teoriști au murit vineri seară, dintre care șapte s-au aruncat în aer, potrivit primelor constatări ale anchetatorilor. Trei dintre cei patru care au murit în sala de concerte erau kamikaze și și-au acționat centurile explozibile. Cel de-al patrulea a fost ucis în timpul asaltului forțelor de ordine.
Totodată, trei kamikaze au murit la Stade de France și un altul pe bulevardul Voltaire, din apropierea sălii Bataclan.
Procurorul care se ocupă de caz a avertizat că atacatorii pot avea complici în libertate.
Bilanțul oficial provizoriu a ajuns la 128 de morți, în timp ce alte surse, printre care CNN, indică peste 150 de morți.
Potrivit Euronews, revista organizației teroriste Statul Islamic „Dabiq France” a revendicat atentatele de la Paris.
De asemenea, potrivit ultimelor informații ale MAE, niciun cetățean român nu se află printre victimele tragediei de vineri noapte.
CITIȚI ȘI:
Update. TEROARE în Paris: 60 de morți și 100 de ostatici
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.