Politic

Brașov. Lucrările la Centrul de Afaceri din Bartolomeu, în mare întârziere

 

Începute cu mare întârziere din cauza numeroaselor contestații, lucrările la Centrul de afaceri, transfer tehnologic şi incubator de afaceri au fost demarate anul trecut, în luna octombrie și, potrivit contractului semnat cu constructorul, ar trebui să fie terminate până în luna februarie a anului viitor. Investiția este finanțată în proporție de 50% din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2007-2013, însă toate lucrările efectuate după 31 decembrie sunt finanțate de beneficiar, nu de Comisia Europeană. Potivit reprezentanților Primăriei Brașov, potrivit graficului de lucrări, până la finele lunii decembrie trebuiau terminate lucrările la structura de rezistență, însă din raportul de progres din 26 octombrie rezultă că sunt mult întârziate. 

Dacă firma buzoiană nu va termina lucrările până în luna februarie, municipalitatea va trebui să reia licitația pentru continuarea lucrărilor. 

Imobilul în care urmează a funcționa acest centru, va avea demisol (unde se va amenaja o sală de conferințe, ateliere prototiping și de mentenanţă, spaţii pentru personal, spaţii tehnice,  cameră de servere, spaţii de supraveghere şi control, bucătărie, vestiare, grupuri sanitare), parter (unde vor fi trei săli de workshop, platformă în aer liber pentru expoziţii, foaier, sală conferinţă, birou de presă, copy center, cafenea, restaurant, grupuri sanitare) și un etaj (unde va fi administraţie centruului, 14 birouri de incubare, șase laboratoare, o sală sală pentru experimente și demonstraţii, zonă de coworking, zonă accelerare afaceri, platformă multimedia).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button