COLECTIV. Alianța medicilor: Nu avem condiții pentru răniți
Alianța medicilor acuză liderii care au gestionat criza celor arși în clubul Colectiv că au încercat să ascundă deficiențele sistemului sanitar. Deși nimeni nu contestă efortul supraomenesc depus de doctori, Alianța medicilor mai afirmă că în niciun spital din România nu s-ar fi putut trata cazuri așa complexe.
Spitalele din România nu au camere sterile specializate pentru arși, iar liderii politici și medicali au cerut ajutor extern abia după presiunile și insistențele ONG-urilor, potrivit Alianței Medicilor.
„Temporizarea transferului răniților în afară, în centre pentru arși, pentru marii arși, este de domeniul evidenței că un ars de peste zece la sută în toate protocoalele, toate protocoalele terapeutice recomandă transferul în centre pentru mari arși, ceea ce în România, trebuie să recunoaștem, nu există”, a spus Bogdan Tănase, Alianța Medicilor.
Singurul care a reacționat în urma acuzațiilor a fost medicul secretar de stat Dorel Săndescu.
„Este păcat că în acest cor al denigrărilor nemeritate se află și colegi. Se vrea capul lui Raed, al profesorului Lascăr, al doctorului Enescu, al ministrului Bănicioiu, al meu, al tuturor. Totul seamănă cu o tristă mineriadă împotriva unui grup de oameni care fac tot ce pot ei, în limitele umane pe care le au pentru a trata şi salva nişte pacienţi. Apelul meu este următorul: vă rugăm foarte mult lăsaţi-ne să lucrăm, lăsați să ne ajute pe cei care pot și vor să ne ajute și după ce vom termina de tratat şi dacă putem să salvăm aceşti oameni, puteţi să faceti ce vreţi, puteţi să ne ardeţi în piaţa publică.”, a spus acesta.
Totodată, reprezentanții Alianței au mai menționat că meritele gestionării acestei crize aparțin personalului medical care a făcut eforturi supraomenești, fără să aibă dotările necesare.
CITIȚI ȘI:
COLECTIV. Doi pacienți răniți în incendiul din Colectiv, transferați în Germania
COLECTIV. Cei trei patroni ai clubului rămân în arest preventiv!
COLECTIV. „După ce vom termina de tratat acești oameni, puteți să ne ardeți în piața publică“
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.