Sport

BRAȘOV. „Olimpicele” au avut nevoie de prelungiri, dar au obținut o nouă victorie în Liga Națională de baschet feminin

 

Olimpia CSU Brașov a avut nevoie de prelumgiri, dar a reușit o nouă victorie importantă în Liga Națională de baschet feminin. Echipa antrenată de Dan Calancea a dispus aseară, la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”, de Universitatea Cluj, 79-70. L finalul timpului regulamentar, scorul a fost 63-63, dar „olimpicele” au dominat autoritar repriza de prelungiri și și-au trecut în cont o victorie care le asigură în mare măsură prezența pe podium la finalul turului sezonului regulat. 

Punctele echipei brașovene au fost reușite de: Bartee – 32 p, Pesovic – 17 p, Sharpe – 13 p, Irimia – 7 p, Mitic – 6 p, Ardelean – 4 p.

„Un meci foarte disputat, pe care l-am câștigat după prelungiri. Știam că vom avea viață grea cu «U» Cluj. S-a acumulat și oboseala, în ultima perioadă am jucat din trei în trei zile și asta s-a văzut. Este o victorie foarte importantă pentru noi, care ne va duce, cel mai probabil, pe locul 3 la finalul turului. O poziție pe care Brașovul nu s-a mai aflat de multă vreme”, a declarat antrenorul Dan Calancea.
Pentru Olimpia CSU Brașov urmează partida din deplasare cu Universitatea ICIM Arad, care va avea loc miercuri.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button