Expres

BRAŞOV. Cei care au nevoie de apostilă trebuie să aştepte până luni

 

Reprezentanţii Instituţiei Prefectului Braşov au anunţat că în cadrul biroului de apostilă nu se lucrează cu publicul, activitatea fiind suspendată până mâine inclusiv, conform radiogramei Ministerului Administraţiei şi Internelor. Activitatea se va relua luni, 9 noiembrie, ora 9.00.

Ce este apostilarea

Conform site-ului Prefecturii Braşov, apostilarea a simplificat foarte mult procedura de recunoaştere în străinătate a actelor româneşti şi constă în aplicarea unei ştampile (apostilă de la Haga) pe documente pentru a le autentifica/legaliza internaţional.

România a aderat la Convenţia de la Haga din 5 Octombrie 1961, Convenţie privind suprimarea cerinţei supralegalizarii actelor oficiale străine începând cu 16 martie 2001. Până la 1 noiembrie 2004, în România au existat doar două autorităţi care au avut drept să aplice apostilă: Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul de Justiţie. Începând cu data de 1 noiembrie 2004, procedura de apostilare/supralegalizare a documentelor româneşti a trecut în competenţa prefecturilor şi curţilor de apel (ulterior, de la 1 septembrie 2005, a tribunalelor), singurele autorităţi româneşti care au în momentul de faţă drept de apostilă.

Apostila (Apostila de la Haga) este în fapt o ştampilă de formă pătrată (cu latura de 9 cm), identică în toate statele membre ale Convenţiei de la Haga şi care se aplică direct pe actul de legalizat, fie pe o prelungire a acestuia. Indiferent de ţara în care se aplică este „Apostille – Convention de la Haye du 5 Octobre 1961”.

Articole asemănătoare

Pentru recunoaşterea internaţională, documentele de stare civilă, respectiv certificatele de naştere şi căsătorie, după ce li se aplică apostila de către Instituţia Prefectului, se traduc în limba ţării de destinaţie de către un traducător autorizat, inclusiv apostilă, după care se legalizează de către un notar public, iar în final traducerea legalizată se supralegalizează cu apostilă de către Tribunalul competent.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button