Mai mulţi bani de la Guvern pentru tratarea tuberculozei
Guvernul a aprobat plata a circa trei milioane de lei pentru TVA aferent bunurilor și serviciilor achiziționate în cadrul Programului privind reducerea tuberculozei în România, implementat în colaborare cu fundația Romanian Angel Appeal şi care se va derula până în 31 martie 2018, potrivit unui proiect de lege adoptat ieri. Potrivit comunicatului de presă remis de biroul de presă al Guvernului, aceşti bani vor fi utilizați integral pentru achiziţionarea şi distribuţia de medicamente pentru pacienţii cu Tuberculoză Multidrog-rezistenta (MDR-TB și XDR-TB) inclusiv Rifabutin pentru pacienții cu co-infecție TB-HIV, achiziţia de echipamente și consumabile de laborator pentru diagnosticul rapid al Tuberculozei Multidrog-rezistenta (MDR-TB), produse sanitare și nonsanitare pentru intervențiile de reducere a riscurilor în grupurile vulnerabile.
Sursa citată reaminteşte că medicamentele sunt avizate de către Organizația Mondială a Sănătății. Contagiozitatea extrem de înaltă a Tuberculozei multidrog-rezistente (1 pacient activ infecteaza anual in medie alte 10-15 persoane) nu poate fi ţinută sub control în lipsa medicamentelor, avertizează specialiștii din Ministerul Sănătății.
În prezent, tuberculoza continuă să reprezinte o importanta problemă de sănătate publică in România. În 2010, incidenţa globală a tuberculozei în România a fost de aproximativ 90 la 100.000 de locuitori, una dintre cele mai ridicate din Regiunea Europeana a Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS).
Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului cu solicitarea să fie dezbătut în procedură de urgență.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.