UPDATE. Udrea, despre arest: „Înţeleg că mi-au pregătit cameră“
Elena Udrea a venit la DNA, pentru a da declaraţii în noul dosar în care este acuzată de fapte de corupţie. Aceasta a spus că nu a speriat-o niciodată gândul că ar putea să fie dusă în Arestul Capitalei. „Înţeleg că îmi pregătiseră şi o cameră la arest. A fost la fel şi data trecută, atunci când am ajuns în cameră, colegele de cameră mi-au spus că de o săptămână se lucra la camera respectivă. Deci, toată lumea ştia că voi fi arestată, numai eu credeam că mai am o şansă să mă opun unei arestări care era deja demult decisă“, a spus Udrea, conform Mediafax.
Fostul ministru crede că unii politicieni anchetaţi sunt discriminaţi. „Există o discriminare, unii sunt executaţi public, scoşi prin faţă aici, cu cătuşe, filmaţi. Dacă daţi pe internet imagini cu Elena Udrea, cele mai multe poze sunt cu mine cu cătuşe. Odată ce te-a filmat şi te-a dat presa încontinuu, sute de zile, la televizor, cu cătuşe la mâini, cel puţin în faţa opiniei publice, dar şi în faţa magistraţilor, nu mai poţi să ai o şansă să-şi dovedeşti nevinovăţia, pentru că te judecă automat după imaginile pe care le-au văzut. Deci, oamenii oricum te condamnă, te judecă, iar judecătorii sunt şi ei tot oameni şi sunt influenţaţi de dezbaterile publice”, a mai declarat Udrea în faţa jurnaliştilor.
Elenei Udrea i-a fost refuzată cererea de recuzare a procurorului DNA, care se ocupă de noul său dosar. Procurorul rămâne acelaşi.
Citiţi şi:
UPDATE. DNA a respins cererea Elenei Udrea
UDREA a depus cerere de RECUZARE a procurorului. „Se mai practică cătuşele? Este ilegal, să ştiţi“
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.