Brașov. Noi discuții privind situația de la Tetkron
După ce conducerea Prefecturii a anunțat luni că nu este nevoie de nici un „aviz de legalitate” pentru ca cele două hotărâri de Consiliu Local care pot debloca „criza energiei termice” să își producă efectele, respectiv cea privind acoperirea pierderilor Tetkron și cea prin care a fost aprobat acordul de furnizare a agentului termic, unii consilieri locali au reacționat.
Astfel, Iulian Mara (PNL) a afirmat că „din punctul de vedere al Adunării Generale a Asociaților și a Consiliului Local s-au făcut toate demersurile necesare deblocării acestei situații. De acum, celelalte părți implicate trebuie să facă demersurile necesare astfel încât să fie reluată furnizarea agentului termic”.
La rândul său, Răzvan Popa (PSD) susține că dacă ar da dovadă de bună-credință, Bepco ar putea să reia furnizarea de agent termic: „După ce a negociat de pe o poziție de forță, producătorul se cramponează acum de tot felul de «chichițe». A încasat 1,8 milioane de lei, noi am votat niște hotărâri și văd problemele rămân tot nerezolvate”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.