Politic

Brașov. Gheorghe Ialomițianu susține că lucrările la Aeroportul Brașov pot fi finanțate de la bugetul de stat

 

Deputatul brașovean Gheorghe Ialomițianu, a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că potrivit proiectului de act normativ privind rectificarea bugetului de stat, Brașovul va primi puțini bani. „Din sumele pentru echilibrare, Consiliul Județean Brașov a primit 4,6 milioane de lei. De asemenea, pentru primăriile din județ a fost alocată suma totală de 12,9 milioane de lei”, a declarat deputatul.

El susține că banii pentru echilibrare pot fi utilizate de primării sau administrațiile județene pentru diverse cheltuieli, de la plata salariilor, la finanțarea unor investiții. În aceste condiții, Ialomițianu susține că „din sumele pentru echilibrare se puteau da bani și pentru Aeroportul Brașov. Mulți colegi spun că de la bugetul de stat nu se poate finanța această investiție, însă, utilizând această sursă, este posibil. În «fondul de rezervă» aflat la dispoziția premierului sunt în jur de 700 de milioane de lei și cred că din acești bani se puteau rupe 30-40 de milioane pentru aeroport”, a mai spus Ialomițianu.

Pe de altă parte, parlamentarul brașovean a afirmat că Liviu Dragnea a „amanetat deja aproximativ 1,63% din PIB-ul României estimat pentru anul 2016. Ministerul Dezvoltării va aloca 12 miliarde de lei din pentru credite de angajament, banii urmând a fi împărțiți autorităților locale. În aceste condiții, autoritățile locale pot angaja astfel lucrări, dar acestea vor fi plătite anul viitor. În schimb, bugetul Ministerului Transporturilor a fost diminuat cu 1,6 milioarde de lei, alocați inițial lucrărilor la infrastructura rutieră”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button