ULTIMA ORĂ. Patru inculpați în dosarul „Gala Bute” au recunoscut tot
Astăzi, la Curtea de Casație și Justiție are loc un prim termen public din dosarul „Gala Bute”, în care Elena Udrea a fost trimisă în judecată pentru corupție, alături de alte persoane. Primele detalii din sala de judecată arată o desfășurare a evenimentelor care ar putea fi defavorabilă fostului ministru al Turismului.
Patru inculpați și-ar fi recunoscut faptele și cer procedura simplificată, potrivit jurnaliștilor de la fața locului. Cei patru au adoptat acest gest, în speranța că vor primi pedepse mai ușoare. Cei patru sunt Ștefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului), Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naționale de Investiții și Dragoș Marius Botoroagă, administratorul unei societăți comerciale.
În dosarul „Gala Bute”, Elena Udrea este acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de lauare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.