Migrant afgan, împușcat mortal în timp ce încerca să intre în Bulgaria
Un migrant afgan a fost împușcat mortal, joi seară, într-un incident care a avut loc la frontiera cu Turcia.
„Un grup mare de migranţi ilegali a încercat să pătrundă în Bulgaria, din Turcia. Un bărbat a fost rănit prin împuşcare într-un incident şi a murit în drum către spital”, a declarat o purtătoare de cuvânt a ministerului pentru AFP.
Incidentul a avut loc în apropiere de localitatea Sredeț, a adăugat ea, precizând că migratul era din Afganistan.
O încăierare şi un schimb de focuri a izbucnit după ce autorităţile de frontieră au încercat să reţină aproximativ 40 de „imigranţi ilegali” care trecuseră frontiera din Turcia în Bulgaria, potrivit DPA, care citează o sursă guvernamentală, sub protecţia anonimatului.
Potrivit autorităților din Sofia, toți imigranții erau bărbați, iar unii dintre ei erau înarmați.
Premierul bulgar Boiko Borisov a fost informat despre incident în timp ce se afla la Bruxelles, la un summit pe tema crizei migrației.
„Premierul Borisov m-a informat chiar înainte să plece. În opinia mea acesta este următorul argument pentru cât de importantă a fost discuţia noastră în această noapte” de joi spre vineri, a declarat pentru presă preşedintele Uniunii Europene (UE) Donald Tusk la finalul summitului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.