Iohannis: Dezvoltarea „întârzie să apară în agricultura şi satul românesc“
Preşedintele Klaus Iohannis are un mesaj legat de agricultura românească. Şeful statului spune că dezvoltarea sustenabilă întârzie să apară în agricultura şi satul românesc, după 25 de ani de reforme şi miliarde de euro investiţi.
Klaus Iohannis a transmis mesajul cu ocazia aniversării a 145 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, mesajul fiind citit de consilierul de stat Ligia Deca.
„Din păcate, după 25 de ani de reforme şi miliarde de euro investiţi, dezvoltarea sustenabilă întârzie să apară în agricultura şi satul românesc. Modernizarea agriculturii şi reformarea sa ca motor de creştere economică sunt esenţiale. Pentru aceasta avem nevoie de iniţiativă privată, de mici industrii şi ferme familiale, de modernizare tehnologică şi infrastructură adecvate”, a spus Iohannis, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
„Avem nevoie de o viziune modernă, cu obiective clare, cuantificabile şi pe termen lung, de măsuri concrete şi de un cadru normativ stabil, bazat pe principii agreate şi susţinute de toţi cei implicaţi în sistemul de învăţământ, dar şi de întreaga societate. Această nouă viziune trebuie corelată cu priorităţile pe termen lung ale României, iar relansarea sectorului agricol şi specializarea inteligentă în domeniile conexe sunt esenţiale pentru acest deziderat”, se mai arată în mesajul preşedintelui Iohannis.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.