Delicte

EXCLUSIV. BRAŞOV. Sexagenara care şi-a ucis fiul pentru o oaie şi un berbec a fost condamnată DEFINITIV

 
Femeia în vârstă de 67 de ani care, alături de un bărbat de 79 de ani (unchiul victimei), şi-a ucis în bătaie fiul în vârstă de 39 de ani, anul trecut, dorind să-l pedepsească pentru că a vândut o oaie şi un berbec din gospodărie, cheltuind banii pe băutură, a fost condamnată, definitiv, la 6 ani şi 8 luni de închisoare. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi septuagenarul. Condamnarea definitivă a fost dată, ieri, de magistraţii Curţii de Apel Braşov.
Cei doi brăneni, Silvia Toma şi Ioan Gîrliceanu, au vrut doar să-l pedepsească pe bărbatul de 39 de ani, dar au exagerat cu loviturile, provocându-i moartea. Totul s-a petrecut pe 15 aprilie 2014. În urma tragediei, un copil a rămas fără tată…
În acest context, pe latură civilă, magistraţii Curţii de Apel Braşov au decis să majoreze cuantumul daunelor morale la care sunt obligaţi inculpaţii, în solidar, către băiatul rămas orfan de tată, de la 5.000 de lei la 100.000 de lei. Totodată, cei doi trebuie să plătească, tot în solidar, 3.600 de lei, reprezentând prestaţia periodică de la data faptei până la pronunţarea hotărârii, iar de acum încolo au să plătească 200 de lei, lunar, până la majoratul copilului sau până la noi dispoziţii ale instanţei. 
Soţiei victimei, cei doi au să-i plătească 3.750 de lei, fiecare, reprezentând cheltuieli de judecată. 
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button