Politic

Brașov. Conturile Tetkron sunt blocate, dar aleșii locali sunt optimiști

 

La solicitarea prefectului Mihai Mohaci, consilierii locali brașoveni s-au reunit ieri într-o ședință de îndată, singurul punct de pe ordinea de zi fiind analizarea situției furnizării agentului termic în sistem centralizat.

Mohaci a solicitat clarificări privind situația actuală a sistemului de încălzire și soluții de rezolvare, stadiul negocierilor cu producătorul de agent termic, respectiv Bepco SRL și, implicit, cu furnizorul de gaze naturale. De asemenea, el a cerut un răspuns la întrebarea „de când se cunoaștea faptul că există un blocaj și de ce nu s-a făcut nimic”. Totodată, prefectul i-a întrebat pe cei prezenți „dacă la nivelul Executivului Primăriei și al Consiliului Local se cunoaște existența unui plan pentru situații de urgență și dacă există o analiză a riscurilor privind posibilitatea aigurării agentului termic, mai precis, dacă a fost identificată o alternativă”.

La ședință au fost prezenți 14 consilieri, respectiv Carmen Ferghete Țop, Mihail Tarbă, Sergiu Chifu, Adrian Atomei, Adina Durbacă, Răzvan Popa, Cătălin Leonte, Mircea Boriceanu, Radu Iov Constantin, Toro Tamas, Radu Pușcariu, Szente Ladislau, Iulian Mara și Adrian Oprică. Au lipsit, printre alții, Ciprian Bucur, care face parte și din Comisia de negociere cu Pepco și Tetkron, precum și Ovidiu Sîrghie, președinte de ședință, astfel că ieri a fost înlocuit cu Iulian Mara. Nu au fost prezenți nici cei doi aleși FDGR, respectiv Cristian Macedonschi și Werner Braun, dar nici social-democrații Florin Teodorescu, Mihai Ghirdă și Tudor Duțu.  De altfel, în timpul ședinței de ieri, dinspre consilierii PNL, cei mai activi au fost Adina Durbacă (care a prezentat punctul de vedre al municipalității) și Iulian Mara, care a moderat discuțiile, în calitate de președinte de ședință.

* Conturile Tetkron, blocate

Directorul tehnic al Tetkron, Liviu Mosora, care îndeplinește și atribuțiile directorului coordonator (aflat acum în concediu medical), a reamintit că în 24 august, GDF Suez a sistat furnizarea de gaze naturale către Bepco, iar acum aproximativ 8.000 de apartamente nu au apă caldă și nici căldură. „nu putem acoperi zona Brașov Nord, Metrom și Roman. Alte aproximativ 4.000 de gospodării racordate la sistemul centralizat primesc agent termic de la unitățile administrate de Tetkron”, a explicat Mosora.

În 9 octombrie, a mai spus Mosora, Tetkron a primit o înștiințare din partea executorului judecătoresc privind executarea silită pentru o datorie în valoare de 9,076 milioane de lei: „Toate conturile Tetkron sunt blocate. Ni se solicită plata datoriilor, dar nu avem posibiliatea financiară de vira această sumă”.  

„De aproximativ trei luni încercăm să plătim aceste sume, dar Consiliul de Administrație nu este funcțional, trei dintre membri prezentându-și demisia în această perioadă”, a completat Iulian Mara.

* Problemele financiare ar putea fi depășite  

Consilierul local Cătălin Leonte (PSD) a afirmat că în cursul săptămânii trecute a participat la discuțiile cu Bepco și GDF Suez, chiar dacă nu face parte din comisia de negociere, compusă din Ciprian Bucur, Adrian Oprică și Daniela Mateescu, aceasta din urmă suferind recent o intervenție chirurgicală. „Societatea este decapitalizată!”, a spus Leonte. În conturile Tetkron, a continuat el, sunt 1,4 milioane de lei, sumă indisponibilizată prin titlul executoriu. „Dacă la începutul negocierior ni se cerea plata integrală a datoriei, în urma discuțiilor s-au redus pretențiile. Săptămâna trecută a fost acceptată plata imediată a sumei de 2,9 milioane de lei s-a renunțat la garanția de 4,5 milioane de lei, pe care au cerut-o la un moment dat. Practic, dacă plătim cei aproape trei milioane de lei, criza ar putea fi deblocată pe moment și  în cursul săptămânii s-ar putea relua furnizarea de agent termic”, a explicat Leonte.

Alesul social-democrat a mai spus că mâine va fi o nouă ședință a Adunării Generale a Asociaților (AGA) Tetkron, din care fac parte toți cei 26 de consilieri locali. „În timpul acestei ședințe s-ar putea lua o decizie privind acoperirea pierderilor Tetkron sau majorarea de capital social a acestei societăți – varianta urmând a fi aleasă în funcție de recomandarea avocaților în ceea ce privește capitalizarea societății – iar acest lucru ne-ar permite achitarea celor 2,9 milioane de lei, urmând ca una dintre cele două variante să fie apoi transformată în hotărâre de consiliu local”. Ulterior, a completat Leonte, s-ar putea semna un nou contract între Bepco și Tetkron, precum și un grafic de reeșalonare a datoriei către producător, plățile urmând a se face până în luna martie sau aprilie a anului viitor. El a prezentat și alte câteva resurse financiare: „Bepco a fost de acord cu o cesionare a drepturilor litigioase, în valoare de 3,9 milioane de lei, reprezentând sume din TVA ce ar trebui restituite de ANAF, procesul fiind câștigat de Tetkron în primă instanță. Tot din TVA, ar mai fi de recuperat aproximativ 6,5 milioane de lei, bani ce s-ar putea recupera mult mai ușor, pentru că în situația în care, pentru cei 3,9 milioane de lei, se emite o decizie definitivă favorabilă Tetkron, ANAF nu va mai deschide un nou proces”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button