Delicte
La 23 de ani, şi-a violat o vecină de 68 de ani
Băut fiind, după o noapte petrecută la discotecă, un vasluian în vârstă de 23 de ani a intrat cu forţa în casa unei vecine în vârstă de 68 de ani şi a violat-o. Individul ştia că bătrâna locuieşte singură, aşa că a forţat uşa, iar după ce a reuşit să pătrundă în casă, a atacat-o şi a forţat-o să întreţină relaţii sexuale. Femeia auzise zgomotul produs de individ, la forţarea uşii, şi s-a dat jos din pat, să vadă ce se întâmplă, fiind atacată pe hol.
Pentru ca femeia să nu poată striga după ajutor, individul i-a acoperit gura cu o mână. După ce a rămas singură, bătrâna a cerut ajutorul vecinilor, apoi a apelat o rudă. Imediat, violul a fost sesizat la Poliţie, iar suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, apoi a fost arestat preventiv.
„Tânărul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi violare de domiciliu, victima fiind o femeie de 68 de ani din aceeaşi localitate (n.r. Pogana)”, a precizat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IJP Vaslui.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.