Delicte
BRAŞOV. Mamă şi fiu trimişi în judecată pentru că au încercat să-l mituiască pe decanul Facultăţii de Medicină
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Aurelia Lucica Labina şi Andrei Bud – mamă şi fiu -, pentru comiterea infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la dare de mită în cazul femeii şi pentru dare de mită în cazul băiatului ei.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 28-30 august 2014, în repetate rânduri, inculpata a mers la domiciliul martorului denunţător Marius Alexandru Moga (decan al Facultăţii de Medicină Braşov şi titular al disciplinei „obstetrică-ginecologie”), cerându-i insistent să discute cu el despre situaţia şcolară a fiului ei. Astfel, la data de 30 august 2014, femeia i-a promis 1.000 de euro cadrului universitar, ca să-l promoveze pe băiatul ei la examenul de la materia „obstetrică-ginecologie”, predată în anul al VI-lea de studiu, semestrul I. Oferta ilegală a fost făcută în condiţiile în care Andrei Bud urma să susţină sesiunea de reexaminări, la începutul lunii septembrie 2014.
„La data de 4 septembrie 2014, după ce a picat examenul în sesiunea de reexaminări, inculpatul Bud Andrei, sprijinit de inculpată, s-a deplasat la locuinţa martorului denunţător Moga Marius Alexandru, decan al facultăţii şi titular al disciplinei obstetrică-ginecologie şi a lăsat acestuia, în cutia poştală, un plic ce conţinea suma de 3.000 lei în scopul permisiunii ce ar fi trebuit să-i fie acordată de denunţător, contrar regulamentelor universitare, de a participa la sesiunea de restanţe la materia predată de acesta, pe care inculpatul nu-l mai putea susţine, nefiind promovat la sesiunile de reexaminări anterioare”, a explicat prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Mihaela Alina Popescu.
Cei doi inculpaţi se află în stare de libertate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.