Se prăbușește și ocolitoarea Sibiului
După ce autostrada Sibiu – Orăștie a intrat in reparații, la nici un an de la inaugurare, un alt drum din județul vecin, pe care se circulă în regim de autostradă își găsește locul în „clubul drumurilor care se prăbușesc”. Este vorba despre varianta ocolitoare a municipiului Sibiu care, potrivit site-ului turnulsfatului.ro este plină de gropi.
„Pe a doua bandă nu poți să mergi, din cauza craterelor de acolo. Este un semn care te avertizează să reduci viteza maximă la 80 de kilometri la oră, dar este montat cu o sârmă și două bețe. Eu veneam cu 130 la oră, am început să reduc cu viteza, dar nu ai timp suficient, tot am luat groapa, cu suta la oră. N-am mai avut ce să fac”, a declarat un șofer, citat de publicația amintită.
Varianta ocolitoare a municipiului Sibiu a fost dată în folosință în decembrie 2010, panglica fiind tăiată de premierul de la acea vreme, Emil Boc. Tronsonul de 17 kilometri de autostradă a costat aproape 100 de milioane de euro și a avut un termen de predare întârziat cu nu mai puțin de patru ani, după ce ar fi trebuit să fie finalizată în anul 2006.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.