Economic

Loteria bonurilor fiscale. 94 de premii, achitate de Ministerul Finanțelor

 

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a achitat, recent, 94 de premii aferente extragerii ocazionale a Loteriei bonurilor fiscale, organizate în 28 iunie 2015, la care au participat bonurile fiscale emise în perioada 29 martie – 31 mai 2015, informează un comunicat de presă al instituției. Câștigătorii au primit fiecare o sumă netă de 8.496 lei. Valoarea premiului a rezultat în urma reținerii impozitului prevăzut de reglementările în vigoare (în valoare de 1.504 lei). Totodată, în urma acțiunilor de verificare a autenticității bonurilor fiscale câștigătoare de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală, au fost invalidate 6 bonuri fiscale, în condițiile în care „au fost constatate împrejurări privind săvârșirea unor fapte de natură penală pentru care au fost sesizate organele penale competente”, precizează MFP. Astfel, plata celor șase premii a fost suspendată, în conformitate cu prevederile legale. Cele 100 de bonuri câştigătoare au fost stabilite în cadrul celei de a doua etape de selecţie, extragerea fiind organizată pe 6 august 2015, iar lista câştigătorilor a fost publicată pe site-ul MFP. La extragerea ocazională din 28 iunie 2015 au fost declarate eligibile bonurile fiscale emise în 23 mai, în valoare de 135 lei. 

Citiți și: 

Ministerul Finanțelor a publicat lista celor 100 de câștigători la Loteria bonurilor fiscale

508 bonuri fiscale vor participa la a doua extragere a Loteriei

LOTERIA FISCALĂ. Aflaţi ÎN DIRECT care sunt bonurile câştigătoare

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button