MAŞINĂ spulberată de TIR! Trei victime
Un autoturism, în care se aflau două femei şi o fetiţă, a fost lovit, ieri, de un TIR şi proiectat într-un autobuz. „Un tânăr de 24 de ani, aflat la volanul unui autotren, în timp ce se deplasa pe DN 25, dinspre Galaţi şi Tecuci, nu a respectat distanţa regulamentară faţă de un autoturism la volanul căruia se afla o femeie în vârstă de 38 ani, care intenţiona să vireze la stânga către un drum comunal. Astfel, autotrenul s-a ciocnit cu autoturismul, care a fost proiectat pe contransens, într-un autobuz. În urma impactului, singurele victime au fost cele din autoturism, respectiv femeia de 38 de ani, aflată la volan, o femeie de 57 de ani şi o fetiţă de nouă ani”, a precizat Aurelian Ropotan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi, pentru Mediafax. Toate cele trei persoane din maşină au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi pentru îngrijiri medicale.
Poliţiştii de la Serviciul Rutier au deschis în acest caz un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.