Bolid făcut praf de un tânăr de 18 ani
În noaptea de marți spre miercuri, un tânăr de 18 ani a luat autoturismul tatălui său, un BMW, și şi-a invitat un prieten, la plimbare, pe străzile din Mediaş. La un moment dat, tânărul nu a mai putut controla direcția de mers și s-a răsturnat într-o curbă. „Un localnic în vârstă de 18 ani nu a adaptat viteza pe un sector de drum în curbă, a intrat în coliziune cu un gard metalic şi, apoi, cu un zid din beton, după care s-a răsturnat pe partea carosabilă”, a precizat Elena Welter, de la IPJ Sibiu.
În urma accidentului, şoferul şi pasagerul din dreapta (19 ani) au suferit răni grave, fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu. Conducătorul auto este cercetat penal acum sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
foto: arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.