Politic

ACUZE: „Ponta a adus insulte fără precedent premierului Ungariei“

 

Prezidiul Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) arată că premierul Victor Ponta a adus „insulte fără precedent“ premierului Ungariei.

„În ceea ce priveşte criza generată de migranţi, politicienii vest-europeni au lansat mai multe atacuri nefondate la adresa premierului Ungariei, Orbán Viktor. (…) Premierul României, Victor Ponta, i-a adus insulte fără precedent premierului Ungariei. În loc să contribuie în mod semnificativ la rezolvarea unei situaţii de criză care pune în pericol întregul continent, Ponta calomniază primul-ministru al Ungariei, care a acţionat în temeiul prevederilor dreptului internaţional“, se spune într-un comunicat CNMT, conform Mediafax.

„Astfel, premierul Victor Ponta a erodat şi mai mult autoritatea sa de prim-ministru, care a fost oricum subminată de acuzaţiile de corupţie. El a provocat tensiuni inutile într-un moment în care s-ar fi putut gândi la soarta propriei naţiuni şi s-ar fi putut concentra asupra prevenirii impactului negativ pe care anumite sentimente generate de valul de migraţie actual l-ar putea avea asupra milioanelor de cetăţeni români emigraţi în Europa”, se arată în rezoluţia CNMT.

Victor Ponta a precizat recent că unii reprezentanţi guvernamentali maghiari au un comportament care arată că sunt o „ruşine pentru valorile UE”, nefiind cu nimic mai buni decât cei din Siria sau Libia.

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a fost deranjat de declarațiile lui Bogadan Aurescu, ministrul român de Externe.

Peter Szijjarto a spus că s-ar „aştepta la mai multă modestie din partea unui ministru de Externe al cărui premier se confruntă cu un proces”, după ce Bogdan Aurescu a afirmat că „ridicarea de garduri care să delimiteze europa este un gest autist și inacceptabil”.

Citiţi şi:

Ungaria, critici dure la adresa României: „Ne-am aştepta la mai multă modestie din partea unui ministru de Externe al cărui premier se confruntă cu un proces”

„Ridicarea de garduri care să delimiteze Europa, un gest autist şi inacceptabil“


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button